O altfel de natură statică – suprarealistă
Tehnica: pictură în culori acrilice pe pânză – dimensiuni 40 / 70 cm.
Vă invităm la un atelier teoretic și practic în patru ședințe, dedicat marilor pictori suprarealiști Joan Miró, Salvador Dali, René Magritte și Max Ernst.
Fondatorii suprarealismului au fost poeții. Termenul “Surréalisme” a luat naștere în anul 1917, când poetul Guillaume Apollinaire, înainte de a da la tipar piesa de teatru “Sânii lui Tyresias”, îi schimbă subtitlul în ultima clipă din “dramă supra-naturalistă” în “dramă suprarealistă”. Scriitorul André Breton preia acest termen și-l folosește într-un articol intitulat “Pentru Dada” (1920), pentru ca în 1922 să publice “Manifestul suprarealismului”. Prin urmare, totul a început de la literatură, abia apoi suprarealismul îi va atrage pe artiștii care practică alte arte, pentru ca, în cele din urmă, să se schimbe percepția asupra lumii care devine “albastră ca o portocală” (Paul Eluard).
Suprarealiștii își expun lucrările în timpul unor expoziții ce vor deveni un loc și o ocazie potrivite pentru orice fel de provocare care marchează caracterul revoluționar al mișcării. “Când se spune despre suprarealiști că sunt pictori ai schimbării veșnice – explică în anul 1934 Max Ernst – nu trebuie să ne așteptăm de la ei să-și copieze pe pânză visele nocturne (nu ar fi decât un naturalism naiv și descriptiv), și nici ca fiecare dintre ei să creeze din elementele viselor lor propriul univers restrâns în care să se simtă bine sau să dea frâu liber agresiunii lor (aceasta ar fi o evadare în afara timpului). Ba dimpotrivă înseamnă că fiecare are deplina libertate să se miște cu îndrăzneală și absolută dezinvoltură într-o zonă care se află la granița dintre lumea interioară și cea exterioară care, deși nu este foarte precisă, posedă o deplină realitate (suprarealitate!) fizică și psihică.”
Operele pictorilor suprarealiști sunt mărturie a căutărilor unor terenuri virgine, a unei lumi niciodată reprezentate până atunci, pe care suprarealismul dorește să o descopere prin revoluția mentală ai cărei moștenitori mai suntem încă și astăzi.
Domeniu: Pictură
Profesori: Mariana Cîmpeanu,
Carmen Croitoru
Data de începere: 23 septembrie 2015
Număr ateliere: 4
Frecventa: săptămânal
Tip: teoretic și practic
Cost: 80 lei / ședință
Locul de desfasurare: detalii aici
Inscrie-te aici! The Human Condition - René Magritte
Vreau să pictez numai tablouri care evocă mister cu același farmec și precizie specifice vieții spirituale. (René Magritte)
Social Profiles